nu mori
dacă nu te-ai născut

dacă memoria nu-ți clatină
luntrea iluziei

pe cruce n-ai fost
cu poemele-n mâini și-n picioare

sulița nopții
nu ți-a străpuns
copilul din flori

dacă n-ai fost
al neliniștii
și nu ți-ai ucis profunzimile

n-ai fost deasupra
și dedesubt n-ai fost

orb fiind
n-ai împroșcat peste lume
lumină

umpli pânzele aspre
cu texte de nereprodus
încât
genunchiul orb
adulmecă zeii corupți

(în copilărie
am căzut de pe o lebădă albă
m-a lins un câine pe față
și nu m-a durut)

n-ai urlat la cer
ca lupoaica prinsă-n capcană
când manuscrisele
ți-au umplut de rugină sertarele
și n-ai spus
măcar o singură dată
fie chiar în șoaptă
“iubito”
securii...