Și-atunci ai început să simți:
A nopților lumin-a lunii răcind obrazul tău fierbinte
de dor de dragoste, de oameni, de amintiri si de morminte;
A zilelor lumină caldă căzând peste întreg pămâantul
ca un sarut de alinare al sfintilor cei din înalturi;
A fructelor dulceață blândă ce-ți unge sufletul cu miere
care răscoală din adâncuri a sentimentului putere;
Al ploilor ropot sălbatic ce cântă al naturii cântec,
eterna doina a furtunii, a omului ce-și plânge-n palme
soarta cea crudă care-l mustră de-ndată ce cade-n uitare;
A florilor culori profunde ce fac din viața insăși floare
și care, prin a lor parfumuri, dau lumii mai multa culoare.

Dormind așa tu somnul cel de veci,
Sufletul vede ceea ce trupul a omis.
Și tot ce îți era probabil ne-nțeles
Devine simplu și frumos –
minunea sfântă a Naturii Mame.