Când abia îți ating strunele
faguri de jăratic ți se surpă sub piele
se despletește mireasma de fân a părului tău tulburat
din care cad fluturi prinși ca-n perdele
decupate din filigran în indigo
vise naufragiate prin meandrele somnului
precum o pădure coclită culoarea ochilor
se ia asemenea unui incendiu pe buzele tale
ferestre-n care șoapta dospește ca într-un cuib
o pasăre plesnită încheiată-ntre coaste
scăpată din mâinile tale aiurite
ce mă năpădesc cu amprente de fosfor

Iar peste toate
adânca simfonie a vântului
în noaptea fără maluri