nu pot să port această haină
strâmtă, urâtă, fără tiv
pe care alții mi-au croit-o
drept pașaport și laitmotiv

aș apărea ciudat pe stradă
încarminată țipător
de parc-aș merge la-ntâlnire
cu vreun nebun toreador

acasă ușa-ar fi-ncuiată
și-ai mei nu m-ar mai recunoaște
dar poate m-ar chema la masă
de milă într-o zi de Paște

chiar eu, privindu-mă-n oglindă
cum straiele pe mine curg
mi s-ar părea că sunt cobaiul
unui nepriceput chirurg

așa că țineți-vă darul
și dați-l celui ce-l va vrea
dacă nu merit să port albul
în negru mă voi îmbrăca

iar roșu voi ascunde-n sânge
asupra mea să nu se-ntoarne
ca să-mi arate că sunt, numai
pământ arzând cu gust de carne