Iar se așterne covorul de stele
Cu mici sclipiri de diamant
Și luna se arată printre ele
Vestindu-ne că s-a înnoptat.

Mă uit la ea, la fața ei rotundă
La chipul ei cel sclipitor
Și o asemăn cu o muză
Ce stă timidă-n foișor.

Și lângă ea, puțin mai într-o parte
Stă trist luceafărul măreț
Și are-n mână o micuță carte
Din care fredonează ca un cântăreț.

El cântă trist a lui poveste
Căci mult, prea mult pe lună o iubea
Și ca în orișice poveste
Luna ținea l-altcineva.

Luceafăru-i cânta romanțe,
Dar ea nici nu le auzea
Văzând mereu numai lumina
Ce constelația-o dădea.

Dar grămăjoara cea de astre
Pe lună nici nu o zărea
Stătea deci luna printre glastre
Și sufletul îi suspina.

Și lacrimi mii au curs atuncea
Și ce durere-a mai urmat
Și ea încă mai poartă crucea
Iubirii spre care-a visat.