nu-i nicăieri mai bine ca acasă
nici într-un cort cu-mbujorate zâne
nici în seraiul albelor cadâne
ce-n paturi largi candoarea lor își lasă
doar gustul putred de pustiu rămâne
și într-un colț păienjenit o plasă
pe liber pas și pe tăceri apasă
pe oasele ce ți-au ajuns bătrâne
acasă-i umbra ce-a învins zăgazul
de zboruri vagi pe țărmuri de pripas
e peștele ce fecundează iazul
ținut cu grijă în eteric vas
e tihna mea ce mi-a atins obrazul
e candela dintr-un vremelnic ceas


18 noiembrie 2006