Margini de atingere,
acea suprafață a gândului
niciodată exprimat,
îți mângâie părul
odată cu răsuflarea mea neștiută,
ce inspiră dorință de tine,
expiră pierderi de sine.
Îți învolbură părul gândul meu,
revărsându-ți-l
izvor de sărut pe umeri,
locurile de odihnă ale temerilor mele,
ale confesiunii mele neîmpărtășite ție.
Îți aprinde trupul privirea mea,
reflexia lumânării ce se arde pe sine
în oglinda ce ești.
Se scurge de ființă
împrăștiind aceeași căldură,
fiind în final stingere
pe luciul tău rece.
Poate mă simți,
așa cum floarea simte ploaia că vine,
poate durerea din ochi înseamnă chemare
și zâmbetul trist înseamnă iubire.
Nu am să știu, căci nu pot să trec
de gând, de vis, de margini de atingere.

Pan
25.07.2002