spun cuvintelor: urmați-mă! aud
încolonându-se înapoia pupitrelor uriași ochi
de melc

vederea întotdeauna insistă întru convingerea
mâinilor mele –
da! lumea există

împătrirea:
pâinilor scaunelor și a meselor din sălile
de internat

întreirea preșcolarului adormit nelegănat

îndoirea visului într-o scrisoare neexpediată
din lipsă
de adresă

și umbra flăcărilor revărsate prin gura de sobă
deschisă

nu minte cum mint părinții:
căldura lemnului de fag căldura cărbunilor
Există!

de ce-ar fi? inuman supraveghetorul de noapte
și el doarme
și uite

dacă irișii nu s-ar izbi de culori
aș putea chiar să îi fur din sân cheile împlinirii