Prin albul ceții dimineața
Străbate-un iz amăgitor,
Iar pe tristețea de pe față
Aleargă soarta cu-n fior.

Prin parcul vieții, ca un roi
Trecea o fată preafrumoasă;
Zburînd ca dragostea din ploi
Ea se lăsă lîngă o masă.

Prin liniștea mortal-a verii,
Și prin tăcerea dragostei,
Ea stă în parc în centrul serii
Și-așteaptă chinul dragostei.

E-ndrăgostită de Luceafăr...
E-ndrăgostită de o Stea...
Iubirea ei e ca un nufăr;
Pe care nu-l, poate avea.