Crescuse între bălării.
Miel, cam prostuț, așa ca mă-sa,
oaia.
Avea cioban și n-avea,
pe unu’ Nuprea.

Cu bălăriile mari,
mă-sa proastă și tac-su bou încălțat,
se pierdu, mielu.

„Ce faci tu aici, puiule?”
„Tu ești, lupu’ lupule?
Nu mă mânca, lupule.”

„Te cresc, mielule, scumpule
dragule, orfanule...
mare, mult mai mare"


Trecură ani grei, cu lupșoru’ lupului
înțelegând tare greu de ce
berbecelu’ crește,
se-ngroașă,
iar ei să se mulțumească
cu șoareci și cârtițe.

Apoi, într-un timp,
muri berbecele în tihnă,
de adânci bătrâneți,
în bârlogu’ lupului.

Cu tăișul năravului, lupu-i beli blana,
îl îndopă cu hoit p-ăla micu’ crescut între timp mare,
și se-apucă de croit și cusut.

Ce faci tată? întrebă ăla micu’ crescut între timp mare,
Pe tine puiule,
cioban.