Nici albul când se desprinde nu plânge
într-atât cât sufletul omului
se zbârcește în lumea fără de culoare.
Nu trebuie să caute omul
în mitul modern mântuirea sa
căci oricâte s-ar spune în culori
ce nu reprezintă decât oase și păr
el tot nu s-ar desprinde de copaci.
Cerul și necerul nu ascund doar vise
încântări și ploaie, ci și nava
care a însămânțat durerea existențială.
Căci venind în car de foc
și împânzit de sunet
a ars idei ce n-au intrat în joc
și n-au atins un suflet...
"Și sunt un zeu căzut pe soclu
tămâiat de vii cu vieți
nenăscut de munți și lacuri
necântat de alți poeți."