Era târziu când am pornit spre casă
Bărbații – felinare tot mai rari,
Cerneala nopții picura sfioasă
În coaja viselor din Năvodari.

Primind întreg nesomnul revărsat
În ceasul ultimei schimbări la față,
Năuc, între nisipuri m-am culcat
Cu trupul moleșit ca de paiață.

Pe ochiul lunii tot mai larg deschis
Mi-am potrivit pleoapa virtuală.
Lipsind lumina lunec înspre vis
Þestoasă dintr-o carapace goală.