-Ce vis am sădit în grădină, mai știi?
Când reveneau zăpezile să rupă crengi
Și vântul răscolea după cântec de mierlă
Cu o silință de fiară pe stârv.

Eviscerări ale depărtărilor întinse la maxim
În dimineți încărunțite,
Asemenea unui pod cu fălcile strepezite
Ne-am prăbușit în apele tulburi ale nepăsării.

Gesturi fără folos zac mototolite
În buzunarul halatului.Nevăzuți
Alunecăm cu papucii de pâslă ai neputințelor
Ca pe schiuri, exilați cu șopârle sub unghii
Și diamante de rouă încrustate sub pleoape-
Peceți de singurătate.

Sub plăpumile groase ale intoleranței,
Iată, rodul și-a ținut respirația:
Din somn se desface ca o gheară.

-Și tu ai mușcat din inima mea!