Și stai culcat pe el, cu capu-ntro parte,
De inima lui doar coaja te desparte,
O simți pulsând, a ta mirare
E pentru el o înfrumusețare,
Pe zi ce trece el se tot înalță,
În el încă mai zace o speranță,
Ca-i să mai vii și când ai sa fii mare
Cu câțiva ani, înfundat fiind în înfumurare.

Dar nu mai vii, speranța e deșartă,
Purtarea ta a fost foarte nefastă,
Copacul veștejește, păru-i încărunțește,
Ca un împărat dintr-o poveste.
Când, deodată, împiedicată de-a lui rădăcină înălțată
O fetiță cade, plânge, inima-i este foarte zbuciumată.
Un val de aer o cuprinse când
Ridicându-se de la pământ
Simți bătaia.