Spânzurat cu venele de vise
Am rămas surpat cu mine-n seară,
E târziu să mai renasc ucise
Vise iară.
Timpul, azi tăiat, s-a rupt în două,
Limbi de șarpe ce șoptesc a moarte
Se așează-n ochii mei, pe rouă,
Spre departe.
Pleacă trenul, astăzi sunt o gară,
Știu că nu va fi o revedere,
Apa care sunt, în scoc de moară,
E tăcere.
Ia tăcerea mea și-un fir de iarbă
Și te du cu tine-n ce-o să fie,
Uită nodul lacrimii ce-n barbă
Stă să vie!