nu mă mai întorc
dragule
am amuțit noi doi
între coperțile vietii
ce nu ne-a deschis

cu un chibrit îți scriu pe spatele
ce acum nu mai e



nu te superi
știu
nu mă vei căuta în nici un oraș
nu te vei mai uita în jos
la cabana caraiman
să-mi arăți o floare de colț

aud
nu ești singur

am ajuns cu bine
la capătul lumii
nu am pierdut nimic
am buzunarele pline

ochii tăi negri
i-am presat în portofel
mărunțiș buzele mamei
pielea ta măslinie se va albi
între cețuri și margarete

știu
îi vei șopti mamei
o întâlnesc la muzee
îi vei povesti de călătoriile noastre
ea va râde în prag
cu mâna la gură

era vara aceea când ai adormit
așteptam să-mi povestești cum arată viața în pielea goală
uite ai mai șoptit
galbenă un vermut puțin mai amară
simți cum te zgârie nisipul antenele
albinelor obosite de soare

ai adormit bâlbâind ceva despre las c-ai să vezi
dimineața ne-am aruncat în mare
doi batrâni disperati strigau “sinucigașii, sinucigașii”
respirația gură la gură cu o zi de august m-a învățat gustul de
cărbune și lemn măcinat

am râs crezînd
ne vom întoarce vara la mare
ne mângâiam prin taverne mustind a fum
a citate din amintiri din casa morților
las c-ai să vezi

aud
liniștea iubirii
dragule

nu mai ești singur