Imi inchipui Timpul
ca pe o material in care
suntem infasurati si desfasurati,
cu o anume ritmicitate pe care numai cineva
din exteriorul sistemului nostru de referinta
o poate surprinde.

Uneori, insa,
trecem dincolo de materialul
in care suntem inveliti
si ii atingem pe ceilalti, imbracati in Timp
rosu, sau albastru, sau alb,
oricare culoare,
desigur, fiecare percepand culorile diferit,
deci Timpul celorlalti
diferit.

Alteori ne trezim infasurati in Timp
alaturi de cineva de care
ne apropie miscarea valului de material,
ulterior ne departeaza
sau ne contopeste,
in functie de compatibilitatea
celor doua tipuri de texturi de Timp,
conform unor legi banale
de fizica si chimie.

Se intampla inevitabil sa disparem, fizic,
prin moarte. Ramane insa
materialul in care am fost infasurati,
pe care se poate ghici forma noastra
spirituala, ca un altfel de corp,
continuandu-si traiectoria aleatorie
(sau perfect tintita).

Exista o foita de Timp.
Ca si cum Timpul meu
s-ar imbraca intr-un alt Timp,
al tau, apoi in alta foita de Timp,
al prietenilor,
si foita mea de Timp imbraca
Timpul parintilor mei...

Iti inchipui cum ar arata o schita?