I

și când va fi să dispari
cu tot cu ochii tăi mari,
amăgește-mă că sînt
liniște cerșind cuvânt,
zeu ursuz cu mâini subțiri
ce-ți aduce trandafiri,
cam de mii de ori pe lună
și-ți șoptește noapte bună
prin desișul de-ntuneric,
lepădându-și, bont și sferic,
sufletul însingurat
chiar la tine lângă pat
și-ți oferă, lin, pe pernă:
umbra lui, rană eternă

II


pune-mi sufletul să cânte
în de nedescris colinde,
pune-mi ochii să tot soarbă
trupul tău de muză albă,
iar mâna să îți sfâșie
norii de melancolie