dinspre primăvară vine spre mine un zbor
cum o adiere de cântec
cum o fântână plină cu vrăbii
înfășurată în zvonuri alb-roz
magnolia
se aliniază la dreapta liliacului
cu ochii ațintiți spre peșteră
un tânăr poet ține la piept o balanță
pe un taler,
ambrozia și soarta lui Ixion*
pe celălalt,
neînțeleasa înțelepciune a Mat-ului
pășind ușor cu boceaua pe umăr
și un crocodil verde atârnat de pulpă
dar lui nici că-i pasă de fesa aflată la vedere

"păi zică lumea ori și ce..."

dinspre vară vine spre mine un zbor
cum un colb încolburat
cum o albie secată
șerpuind înțeleaptă și strălucitoare printre furtunile deșertului:-
amprenta pasului de nisip.

"păi zică lumea ori și ce
poate să spună ce-o vrea să spună"
eu merg pe drumul nebunului."



_______________
Ixion*, rege al lapiților, și fiul lui Phlegyas. S-a căsătorit cu Dia, fiica regelui Deioneus, și a avut un fiu, pe nume Pirithous. Ixion îi făgăduise socrului său daruri însemnate, dar după căsătorie n-a mai vrut să-și țină făgăduiala. Mai mult, ca să scape de el, l-a omorât, aruncându-l într-o groapă cu jăratic. Sperjurul și crima săvârșită asupra unei rude atât de apropiate constituia o fărădelege cumplită. Nimeni nu îndrăznea să-l purifice pe Ixion, așa cum cerea obiceiul. Singur Zeus s-a încumetat să o facă. Dar Ixion, drept recunoștință, dovedindu-se din nou nelegiuit, a căutat să o necinstească pe Hera. În locul acesteia însă Zeus a pus un nor, având chipul și înfățișarea ei. Ixion s-a unit cu norul și din această împreunare s-au născut niște ființe monstruoase, centaurii. Drept pedeapsă, părintele zeilor l-a prăvălit pe Ixion în Infern, unde i-a fost sortit să se zbată veșnic, legat de o roată de foc.