Aproape de umbră
călcam pe urmele profetului
împiedicându-mă în pașii lui de Iisus pustiu

la fiecare fântână se oprea pentru a bea
la fiecare izvor se oprea să mai bea odată
ducea în mână o vază pe care n-o uda niciodată:
o ținea de parcă-ar fi fost sufletul meu
iar în jurul lui nu erau decât pietre care vroiau să o vadă

eu mă plictiseam de nimfa lui preferată:
în păru-i uriaș din care profetul sorbea fără măsură
îi vedeam deslușit ochii lucitori ca de pisică atentă
hainele ei de mătase pipăiau liniștea unui tricou murdar
iar mâinile ei de sfântă provocau asfințitul la foșnituri necuviinciose
nu mai aveam timp nici de suspine sau de promisiuni
nici să mă ridic la suprafață să respir.

________________________________________________________________

din când în când îl întrebam pe regizor dacă mă mișc bine sau dacă-mi lucește fața
numele meu era Putere, Ruino
și evident că n-aveam de gând să mă opresc
fiindcă băuse multă apă și multe râuri aveau să mai sece buzele lui
tocmai asta-mi dădea puterea
tocmai asta eram eu – apa lui zilnică
și toată viața mea era concentrată într-o vază deosebit de fragilă

profetul obișnuia sa mă lovească prietenește cu blesteme dintre cele mai crude
fiindcă-i atinsesem șeherezada
ea mă iubea cum iubeam eu animalele rănite sau bolnave și moarte
iar dragostea noastră era atât de mare încât profetul nu și-a putut-o închipui
de parcă Iisusul lor ar fi izbutit, amărâtul de el

__________________________________________________________________

profetul blestema oameni și animale
și le spunea tuturor ca eu voi veni cu foc și stele
iar lor nu le venea să creadă
și-l blestemau oameni și animale
pe când vedeau pacea căzând peste ei sub forma fulgerelor
fiindcă lumina nu se mai deșira în curcubee halucinante

eu nici nu mă mai puteam ridica la suprafață