Am ajuns unde nu mai pot sta și m-am odihnit
Ca după un drum lung pe care nu mai pot merge
nici repede nici încet
Ca după un drum scurt stau fără să am timp plec mai departe
Liniștea ta îmi aduce aminte de trecerea notelor pe un portativ
Una după alta negre sub o baghetă care tulbură aerul

Praștie mă agăț și mă arunc spre vârful copacilor spre
Capătul lumii

Cafeaua a adormit în cești agățate de câte o toartă ciobită sau nu

Mă ridic de la masă mă aplec și-mi fac nod la șiret
Trebuie să plec nu e vreme de stat trebuie să o iau din loc
Nu aici trebuie să fiu nu acolo nu oriunde sunt la capătul meu opus
În același timp iarbă și armăsar alerg verde și mă caut speriat
de zvonul că exist