Poeme cernite, cu pleoape de ierni,
proscrise, în zdrențe, rănite, le scriu
pe áripi de păsări migrând spre amurg.
Bătrân anotimp, nu mai vreau să îl știu.

Întreabă-mă azi de zidiri fără rost,
de ploi răsfirate în fructul amar,
de arderi și rugă, de negru și alb,
de cerbi hăituiți și de vămi la hotar.

Poeme în lacrimi, le-oi spune pe rând,
proscrise, în zdrențe, cu pleoape de ierni.
Ia seama, iubite, din urna de-argint,
de mâine, tăcut, peste ape mă cerni.