În șipot de ape albastre,
Stau șoaptele noastre
Demult presărate pe ele.
Se-așteaptă doar zâna,
Să bată din coada-i făloasă.
Și șoapte să vândă-n
’napoi, căci am uitat
cu totul de ele pe înserat.
O, vai săraca zână minunea,
Frumos ne zâmbește, ne cheamă
la umbră sub tufa bătrână
șoapte să audă cum noi,
Mângâindu-ne-n drag,
Unul altuia, spunem,