Vom fi pe veci, închiși după zăbrele,
Cei ce se știu, se cer și se adună:
Eu un nebun pribeag și tu nebună
Oglindă a singurătății mele

Și-n nopțile zidite, fără lună,
Vom evada în zboruri paralele
Din turnul fricii, goi până la piele,
Tăcându-ne și totuși împreună,

Pentru-a-ne-ntoarce iar, în dimineață,
Înverșunați, cu sufletele sparte,
Între eter și lacrima de gheață.

Același fier în două ne împarte;
Te voi urma în fiecare viață
Și-am să te-aștept în fiecare moarte.

25 aprilie 2007