vulturii deasupra orașelor rotesc anotimpuri
cercuri de foc pentru timpul urmașilor
cercuri de apă descântec și penumbră

cântecul pietrei noaptea pe sub arcade alene trecând
tinere mâini cresc umbre de leac pentru somnul pământului
cum s-ar închide prea lacomă distanța într-un clopot rostindu-și chemarea
cum s-ar călători femeia drumului înspre luna stingheră
tot astfel sălbatic și al nimănui mai mereu
cuvântul se dăruie luminii intact

ca mâine într-un lan de maci odihnind înserarea
vom despica a lumii taină închisă într-un pumn de copil
ne va culege rodul firavelor zidiri un trecător vremelnic
stăpânii depărtărilor ne vor trimite semne dinspre oameni

de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat
doar cântecul pietrei noaptea