Într-un sat faimos de munte,
când la Poartă ne-nchinam,
năvăliră turcii-n frunte
cu-un vizir aliotman

Cum simțiră năvălirea
hoardelor de turci-călăi,
multi săteni fugiră-aiurea
prin fânețe, printre clăi

Ne-având loc de-ascunziș,
cei isteți dintre flăcăi,
ca-ntr-un joc de pituliș,
și-au băgat mințile-n clăi

Au uitat cuprinși de teamă
că au fundurile-afară
și credeau, de bunăseamă,
că turcimea îi scăpară

Când veniră turcii-n gloate,
le-au dat pantalonii jos
și le-au tras-o pe la spate,
de s-au dus cântând duios

Dupa ce turcii plecară,
multumiți de cucerire,
toți flăcăii-si ridicară
pantalonii-n rătăcire

Unul mai isteț, dar dur,
spuse ca un iscusit:
Ne-au cotrobăit și-n cur
dar fi'nd proști nu ne-au găsit!