Contemplu gândul și îl înfășor pe o viță-de-vie,
Mă amețesc de parfum și sorb licoarea rubinie.
Mă văd în oglinda vremurilor faste
Călcând pe frunze vii și totuși moarte.
Ascult muzica universului vibrând bucurie,
Mă îmbăt și dorm cu sufletul plin de melancolie.
Plâng lacrimi,buzele mi se usucă,
Vântul mă biciuie,fiori de frig mă furnică.
Gândesc că sunt treaz și nu sunt,
Mă văd adormit,dar vis nu îmi pare,
Mă dezleg de visare și crud realul mi-apare.
Trăiesc pe pământ.Sunt singur
Și mut hoinăresc prin lume
Să învăț să ascult,să înțeleg să trăiesc.