clapele pianului
cele albe
s-au trezit

de ce nu ne numeri
de ce nu ne strigi pe nume

sunteți clapele pianului
atât

te vom părăsi
adio

ochii atârnă albi
gâtuiți în plasele visului

pianul la locul lui
fără clape albe

încărcat un drum o căruță
trasă de măgari peste dealuri
dintre coaste inimă piele oase
mă scol să număr clapele
să rostesc nume nealese de mine
sa îmi amintesc cine sunt părinții

mă ascund
peretele miroase a tine
nu întreabă niciodata cine
îți mângâie cuvântul dat în păstrare
pe marginea lui
voi dormi
cu spatele la pian