În răceala din priviri
ce umblă prin creier
ca o nălucă zurlie,
nu se mai vede decât
o umbră palidă căutând
pupilele dilatate de ură.

Culoarea îmbătătătoare
a unui iris violet
se îngroașe adânc
și dureros ca un cuțit
într-o cornee mult
prea strivită de durere.

Să strigi acum la cer,
ce poți, umil ca să mai faci?
Doi ochi albaștri,
ce nuanță aparte, ce plăcere!