Pescuitor păgubos, mă laud
doar cu piranha tristeții,
unicul meu trofeu,
după ce am ratat de puțin
himera uriașă a Balenei Albe.
Pescuitor într-o lacrimă,
nicicînd nu voi mai prinde
peștișorul de aur al copilăriei.
Chiar dacă v-aș dărui rația mea
de zahăr
tot amar v-ar fi ceaiul singurătății,
mamă și tată !
Ce bine-ar fi să-nnebunească moartea,
să-și piardă memoria, mirosul,
să vă uite !
Ce bine-ar fi să orbească moartea!
Ce pană să-nfig în angrenajul morii
care zilnic vă macină speranțele?
Ce pană să-nfig în inima neagră
a morții?
Privindu-vă prin ocheanul de sare
al lacrimii, nu vă mai văd,
nu vă mai văd și mi-e
frică.