Ii freamata aprig in copita
albastrul,
iarba strivita in staticu-i joc
ii linge orbita cu ochiul sihastru
si-un abur de duca il cheama-n cimpie,
ca un halo.

Pe nari scoate fum;
se smuceste in friie;
trupu-i un arc cabrat spre inalt;
chinga il stringe;
zabala il zgirie
si-o zare-morgana il cheama cu zimbet
de spalt.

Ca un prunc intarcat prea curind
bijbiie-n aer, nauc, sa se-agate;
parca s-ar duce,
parca ar fi mas.
Zori dupa zori il inghite lumina
si cu-ndoita iubire, ii soptesc:
bun ramas!

6.05.2002