Intre zidurile innegrite de vreme
copaci dezgoliti inalta spre cer
brate lungi,
cu degete subtiri
si rasfirate.
Printre ele, taios
se strecoara
vantul,
infoind furios frunzele
cazute-n dizgratie.


Cerul umed mai scapa,
din cand in cand,
cate-o lacrima rece
ratacind
spre pamant.
Langa zidul de est,
rasturnata pe-o parte,
sta
umbra batrana-a cetatii
ca un semn ros, de carte.


Aud un sunet.
Ma apropii incet
de chioscul vechi de lemn.
Da, e-o chitara,
asa cum banuiam,
si-o mana e,
ce-o face sa tresara.