Ai putea sa ajungi la priza, sapandu-ti drum
in aceasta ordine izolata,
cu cazmaua verde a tehnicianului dentar,
ravasind portelanuri in cale, violand,
inclusiv realitatea usii din spatele scenei.
Nu-l baga in seama pe barman,
- uite ce singuri sunt biscuitii in preajma noastra -,
si lasa-ma sa ma contorsionez de durere in fata proaspatului tablou,
sau hai sa-i gasim alte denumiri,
tabloid, verticaloid, fluid.
Marinarul in febrila lui albastreala,
si usile deschizandu-se in urma ca niste frunze rascoapte,
prietenul meu contemplativ,
acelasi cu care impart subtilitati pe la petreceri spaniole,
si mana marinarului umbrita de semnificatii sexuale,
inaltimea terna a muzeului berlinez
si aceeasi ochii maronii,
dizolvandu-se in amalgamul oamenilor de ordine.
Rotesc cuburile in palma, si ajung sa clasific drept formal,
zambetul lui pictat pe clanta incaperii,
mirosul sarat al verdelui din fundal,
contururile exacte ale chipului,
aceleasi linii dupa care imi gasesc eu drumul spre casa
in noptile de balacareala,
si vocea prietenului ca un zornait de margele:
- Picasso asta are umor -.

As putea sa gasesc intrerupatorul,
printre atatea picaturi de lumina portocalie,
injectandu-ma venal cu servere de memorie meteorologica,
-Plafonul de nori. Simti ca e mai cald in noaptea asta? -
catalizand orice incercare de semnal,
revopsind orice led ce incearca sa ma trimita
telegrafic spre constienta,
debransandu-ma cu urlete si spectacole publice
de cele mai strivite emotii,
aceeasi retea care ma indruma spre casa,
si aceeasi gasca a electricienilor in frunte cu administratorul
spargand
galbenul plasticat al diminetii,
chemati sa dezintoxice peisajul controland prizele de la distanta
si masurand inaltimea bazinului de bere in care ma scufund zilnic,
epurandu-ma.

Conectez memoria aferenta schimbului, si cu o mana pe intrerupator,
si cu picioarele infundate cu fermitate in priza,
reusesc sa ma agat de prospetimea acelei dimineti de primavara,
cand am inteles ca tutankhamon nu e la berlin si ca picasso are umor.

Urmeaza deconectarea.