Palidă, cu pași mici, de pisic negru cu pete argintii
Cu ochi mirați și albaștri și degete mirosind a portocale
O privești plutind prin mulțimea de sâmbătă seara
Despărțind-o cu gesturi absente de parcă ar fi Marea Roșie

Umbrele norilor se-aleargă peste desene de cretă spălate de ploaia de vineri
Dintr-o dată te lovește sentimentul unui miracol ascuns
O vezi cum traversează cuminte strada pe trecerea de pietoni
Privind în jos, atentă să calce doar pe dungile albe

Și-n urmele pantofilor negri și fără toc cui
Frunze și ramuri străpung frenetic asfaltul gri-cenușiu al orașului
Se încolăcesc în jurul osiilor tramvaiului 36
Smulg rotile masinilor și sfărâmă vitrinele restaurantului de vis-a-vis...

O prinzi de mână.
"Cine ești?"
Un zâmbet.

În urechi îți răsună abia auzit foșnetul pădurii.



Leiden, 15 noiembrie 2002