Picioarele goale și noaptea mantie,
Alergând printre ramuri și frunze și nori,
Degete răsfirate în amintirea aripilor,
Vântul de-a v-ați ascunselea.

Þărâna are un gust dulceag amărui
De stropi de sudoare și sânge
Râzând în hohote: Albastră, luna!
Cerul ca o invocație.

Fărâme în pumni, pietrele hotarului,
Bucăți arzânde de lavă împletită.
Cu fier de plug desțelenim apa Iordanului, Doamne!
Tăcerea, o fiară la pândă.

În genunchi, orbule cu ochi limpeziți;
Aceasta e lumea lui Dumnezeu
Înainte ca oamenii să îi dea nume.

Negru pământul, blestem și rugăciune.


Leiden, 23 noiembrie 2002