"Iar poetul musca din sine
ba o metafora ba un fior
si credea ca acesta e gustul luminii
si al marii, si al muntilor.

Ce metafore rupea-n durere!
si spera, nebunul, spera
ca o lume asteapta si cere
cazna asta demonica-a sa"

Liviu Damian.

Am citit aceasta poezie pe poza unei carti din ziar, nu stiu daca e completa dar cred ca nu mai e nevoie de nimic. Nu am putut sa nu o scriu si pentru voi...