Gurile lumilor s-au inchis
Peste noi,
Pesti flaminzi bat la portile
Minturii de miine.
Te mai vad uneori,
Ca prin ceata, surizi,
Amintirea asterne in palme fiori,
Cochetind cu scintei de sperante
Asternute pe piine.

Va’nnopta in curind
Dar la tine e zi;
Soarele isi ascunde in batista
Surisul,
Din mereu aceleasi indecente simtiri,
Inflorite chemari
Isi fac loc din neant spre fiinta.

Totusi e mai bine sa uiti...
Ai crezut ca-i usor sa-ti impui
Suveran viitorul ca singura
Cale
Dar tu nu ai crezut destul,
Iar eu am obosit sa port
povara
Celor ce-ar fi putut sa fie
Si s-au pierdut
cind cu frica cea mare.

Fantoma Craiului de la Rasarit
Bintuie inca prin cioburi
afumate de veghea oglinzii
ce refuza sa-mi invie
la un capat de gind
jumatatea mea ne-pereche
ca intreg al fiintei.

Probabil ca totul nu a fost decit vis,
Iluzie perfecta a iubirii
de iubire
Rascolind prin sipetele arse de frig
Neterminate cintari
Ale celor 1001 de fericiri ce-or sa vie.

O zi...
Doua zile...
De curind am aflat
Ca tu nu existi decit ca aluzie
La un posibil destin secundar,
Ce-mi atirna ghiulea de pasul
altadata sprintar,
Tirind dupa mine,
(in subsidiar)
o iluzie desantata cu nuri rozalii
intr-o imensa ,
dar paminteana
confuzie.


15.01.2003