Te miroseam printre frunze, crăiasă,
și albă și vară mi-erai,
din raze și fluturi abia înteleasă
de prea departe, din nou tu veneai.

Mă las momit și-acum de primăvară,
de cântec de mâine și cer
să gust lumina dulce și amară
de vise albastre cu zâmbet stingher.

Tu fugi în șoapte peste ieri și azi
când eu întreb dacă noi ne mai știm
și-ale clipelor îngeri nomazi
de suflet furați iubirii rostim.

Se lasă greu copacii în sine
adulmecam o boare de ploi,
mai plânge aiurea glonțul în mine
și stele de frunze creșteau printre noi...