Eram tânăr, Doamnă
bolnav de curaj
și te-am iubit dement
intrând în sevraj

derapat într-o stare
făr’de întâmplare
îmi simțeam inima
expandată
și mă jucam cu ea afară
în zloată

hohoteam senin
cu obrajii cât cerul
că-ți adulam
urechii cercelul
eram cum nu mai sunt
Doamnă, de o vreme
bogat în stări
și emoții perene

câte regrete mă pasc
de atunci, câte tristeți
că am abandonat
când începusei să mă-nveți
cum vin și cum se duc
pe altă cale
sufletele noastre
migratoare

și ne-am pierdut
unul pe altul, Doamnă
cu toate acele sentimente
neintrate-n toamnă
să fi fost timpul
din mine trupul tău să scot?
eram un tânăr bizantin atunci
ce te iubea fanariot !