Demult,
primăverile îmboboceau îngeri
dar acum,
după veci scurți de zăbavă,
mi-i îmbătrânesc
dându-le formă de fluturi
sau de puf de păpădie.
Zboară altfel,
zboară scurt,
zboară mort.
Nu mai chiuie cerul,
este îmbălsămat în culorile neființei mele,
culori triste,
aproape inexistente,
doar bănuite
iar soarele doar apune,
apune continuu,
înghețat roșu-stins în zenituri.

Demult,
mă născusem într-o zi ca oricare alta
în care florile de cireș ningeau tinerețe.
Acum,
după ce timpul primăverilor a trecut cu desăvârșire,
altfel de zăpezi mă viscolesc,
altfel de vânturi mă vântuiesc
și altfel de altfel sunt,
aproape că mai sunt.
A venit al cincilea anotimp,
ultimul.