Iti cunosteam glasul, dar ochii nu,
iar in momentul in care mi te-ai aratat
ti-am luat palmele in palmele mele si le-am privit...
aveai desenate de Mana Domnului doua linii:
una mai lunga si mai dreapta
alta stramba si intrerupta
pierduta, undeva, continuata nevazut
in adancurile tale... adancuri ce uneori m-au chemat.
si am simtit cum ai privit prin sufletul meu
si am aflat, intr-un tarziu ca nu stiai ca e al meu
si m-a durut...
cand am plecat mi-ai spus ca ti-am lasat ceva...
nu stiu ce...
nu stiu ce-ai primit
nu stiu ce-ai pierdut
poate linia mai stramba
continutata nevazut...