Traim in fuga.
Mergem atat de departe
spre acel nicaieri
masurat intre doua priviri
grabite la ceas,
incat nordul sentimentelor
o ia razna printre jumatati de noi,
prin franturi de gesturi.
Inchisi intr-un sambure
de simturi
neidentificabile,
unica portita de evadare spre real
ne arunca uneori
in propriile panze de paianjen
tesute cu grija
de clipe ce si-au razbunat
singuratatea,
de fiecare data cand ai crezut
ca-ti poti permite
sa parasesti jocul acela straniu
cu intrebari si raspunsuri.