Era o vreme cand zburam,
Si flori mi se-mpleteau in cale,
Iar vantul ce-mi batea la geam
Nu imi putea atinge visele.

Si flori, si vise sunt acum mormant;
Iar vantul ce patrunde in odaie
Imi ia si ultimul cuvant
Ce-ar mai putea aduce alinare.

Tu, Omule, de esti grabit,
Te lasi purtat de val si n-ai trait,
Nu-i prea tarziu sa mai visezi
Si sa traiesti visele tale.

Dar nu lasa nicicand un vant
Ce-apare ca o briza calda
Sa se transforme neasteptat
In crivat ce-ti patrunde in casa.

Si, mai ales, nepasator,
Sau poate doar nedandu-ti seama,
Sa nu fii tu acela vantul
Ce-alunga ultima speranta.