Secunda nesfârșită deșteaptă o amintire caldă
În flacăra lunii ce m-atinge și mă scaldă.
Când tremură al meu suflet în unduirea ei
Închid în timpul veșnic ochii triști ai mei.
Degeaba tot visez departe în spațiul infinit
Degeaba caut în trecut un înțeles nedefinit.
Suspinele se plimbă rând pe rând prin mine
Par o trecere infinită dinspre azi spre mâine.
Potrivnică mi-e soarta acum în întuneric
Toate visele-mi sunt doar umbre în nimic.
Tot ce azi îmi pare veșnic mâine e trecut
Și tot ce azi îmi pare viitor mâine e pierdut.
Merg mereu în față pe calea mea pustie
La fiecare pas îmi pare mai deșartă mie.
E greu să crezi în nimicul sufletului tău
Să uiți tot ce e bine și să iubești ce-i rău.
Viața în față te privește, niciodată mulțumită
Și de i-ai da totul din tine, tot s-ar uita nefericită.
De alegi azi bine mâine rău, viața-ți aparține
Ci nu privi în urmă la ce n-a fost să fie.
Mereu te vei izbi de zidurile vieții-n drum
Tu caută mereu să le dobori în praf și scrum.
Speranța care piere azi, pierdută va rămâne
Dar mâine vei vedea în locu-i altele o mie.

.........................................................

Deschid ochii și privesc din nou spre lună
Departe-mi pare mâine când viața-o țin în mână
Nu voi fugi de ce vrea ea să îmi ascundă
Ci voi trăi din plin nesfârșita mea secundă.