Mai trec prin gară uneori,
îmi iau bilet la trenul anunțat în zori
și-alerg cu disperare către poarta trei
deși în gară sunt doar două linii moarte
pe care dorm neîntorși treizeci de miei.

Mai sper în veșnicie adeseori,
strâng frunze verzi și desuete flori
din calea iernilor neînduplecate
și le presez gentil pe file reci de carte
dând sensuri noi cuvintelor pătate.

Mai simt că sunt vie uneori,
când umbra timpului amușinează-n nori
și încremenind în loc inspir parfum de clipă
în timp ce frunze furioase mă plesnesc
că nu mă-ndur să calc nici pe-o furnică.



Notă: varianta publicată în volumul "Sacrificiul mirării", apărut în martie 2002, la editura ProTransivania, este următoarea:


Mai trec prin gară uneori
alerg cu disperare către poarta trei
și iau bilet la trenul anuntat în zori
deși nu pleacă niciodată nicăieri
și-n gară sunt doar două linii.

Mai sper în veșnicie uneori
din calea arșiței neînduplecate
strâng frunze verzi și desuete flori
le-așez pe file reci de cărți
și le presez gentil c-un disc de ambră
dând sensuri noi cuvintelor deja uscate.

Mai simt că sunt vie uneori
când umbra trenului amușinează-n nori
când frunze imprudente mă grăbesc
încremenită-n loc inspir parfum de clipă
și vânturi furioase mă plesnesc
că nu-ndrăznesc să calc nici pe-o furnică.

31 iulie 2001