La fântâna



La fântâna fericirii am venit să mă adap,
Luciul calm, oglinda firii, să-l sărut, de griji să scap.
Gura ta surâde-a rouă, dimineața, printre flori,
Zâmbete plutesc pe apă, se amestecă-n culori.

Ceru-n ochi ți se revarsă, nori-ți sunt pe tâmple-acum,
Lacrimile-s râuri calde, ce se pregătesc de drum.
Să mă-mbăt de fericire, să mă-mbăt de vorba ta,
Izvorăsc doruri nebune, "Flori de colț" , "Nu mă uita".

Nici mă cheamă, nici mă 'ndeamnă, să mă satur, de-oi putea.
Apa poți s-o bei din palmă[...] Fericirea?[...] Vei vedea!
Să mă scald, în râul nunții, să plutesc pe el aș vrea,
Să mă duc, în voia sorții, însetat, cu dragostea.

Licăresc lumini plăpânde, printre pietre de fântâni,
Mușchiul verde le cuprinde, le preface sfârcu-n sâni.
Cumpăna, din nou, s-apleacă și se'nchină spre pământ,
Fură apa cu găleata și promite-un legământ.

Doară dânsa, fericirea, când sătulă e de noi,
Se adapă când cu sete, când cere la nouri ploi.
Bosumflați, stând cam de-oparte, norii, încă, se gândesc:
De se-adună și se sfarmă, în fântână poposesc.