Astazi, mi-a intors spatele podul albastru
In haos, ratacindu-si privirile ca un sihastru.
Ale lui scanduri de lemn, impaienjenite,
Sunt arse ca fierul de apa si ruginite.


Isi stoarce lacrimile un prea vechi batran
Ascuns acolo, ce pare a fi geniul nebun,
Plouandu-si prea-naltul si intunecatul tavan
Dand roade-n nadirul uman.