Pe cerul meu Luceafarul e intotdeauna cum te uiti in dreapta, sus,
Mai mult spre rasarit si visare decat spre aducere aminte si apus;
A crescut acolo fara sa stie cum sunt eu, cuminte, rau,
L-am zarit intr-o seara cand ma plimbam hai-hui pe cararile sufletului tau.

Am intins inspre el doar asa, in joaca, o creanga inflorita de tei,
Si iata, printr-un sarut mii de luceferi au navalit fierbinti in ochii mei
Ca o ploaie zapacita inveselind totul intr-o zi adormita de vara,
Ca un fior venit de prin pamanturi cand toporasii incep sa rasara;

Zilele mele au prins de atunci aripi inalte si nici nu vor sa mai stie
De liniste batraneasca, de statul de vorba molcom in curte sub vita de vie,
Nu mai exista intoarcere si nici capat nu cred sa mai existe undeva,
De cand luceferii m-au inaltat in ceruri spre zorile din preajma ta.

Nu stiu cat voi fi mai curge prin ferestrele deschise spre soare,
Stiu insa ca aproape de tine tarana de sub talpi nu ma mai doare
Si oricat s-ar pleca vremile spre clipa de-nserare si tarziu,
Macar o-nseninare cu tine sa mai fiu...