... Știi, în ochelari locuia ființa aceea.
Era stăpână pe toate. Clipeam doar când voia ea,
mă-ncruntam la comandă, lacrima venea
când ridica ea bagheta. Spiriduș, poate. Copil jucăuș. Moș? Îmi zicea: sa treacă! Și treceau camioane într-o parte și alta, se-ncrucișau între lentile,
portocalii, violete. Și-mi zicea: El!
Da, uite-l, se-apropie, pășind ca sfinții pe ape,
îi răspundeam bucuroasă. Râzi, l-ai vrut,
l-ai văzut, acum, gata, ți-ajunge!
Pitic nebun, te joci cu nopțile mele. Îl vreau
mai mult, dă-i drumul să mergă. Se-ncrunta ființa,
îmi bătea cu bastonul în ramă.
Hei, fetițo, ești zuză! Ascultă-mă, are cucuie pe frunte, deșteapto, mai șterge ochelarii,
prea vezi albastru când îți răsar comete-n oglindă. Mai plângeam, mai surâdeam, degeaba, dorul,
la naiba cu el, tot acolo. Adu-mi-l, îl rugam,
vreau eu să fie așa. Nu-l aducea.
Cioc, cioc! Te știu, ești acolo, am visat un prunc gângurind, îi mirosea burtica a piersici.
L-am sărutat peste tot... Hmmm, ai mâinile ude, ai genele ude, îți sunt stropiți ochelarii,
barba mi-atârnă muiată pe piept. Mai lasă-mă-n pace, era cuminte băiatul, a băut aseară laptele tot...

... Știi, de dimineață mi s-au spart ochelarii.