Aveam sa ne spunem câte o taină;
pe rând despleteam cozile prea lungi și cărunte
ale mamei; tu nu mai ești la capătul celălalt
unde se făceau colacii cu mac,
unde lătrau cățele negre a mort,
acolo de unde plecam în fiecare zi câte o clipă
conduși de lacrimile EI ce ni se cuveneau
de fiecare dată la fel; și veneau ierni
deloc albe, deloc reci; ne aminteam uneori
să plângem împreună de dor,
de durere, de atâtea încremenite culori.
Aveam să ne spunem câte o taină,
mirosea a iarnă și a beteală,
cerul se resemnase în stranii nuanțe de gri.

era începutul tuturor anotimpurilor
eram încă mirați și copii,
ne miroseau degetele a brad și a portocală.